„Sunt Țintuită La Pat. Nu Pot Să Mă Ridic” Gabriela CrisNeputincioase Ale Fiicei Sale: „Am Început Să Plâng”

Soția lui Tavi Clonda este una dintre cele mai cunoscute și apreciate prezentatoare de televiziune, fiind foarte urmărită și în mediul online, acolo unde le povestește fanilor ei atât întâmplările frumoase din viața sa, cât și cele mai puțin plăcute.

Se pare că astăzi este unul dintre momentele în care vedeta se afișează în fața internauților pentru a le povesti lucrurile triste.În urmă cu câteva ore, Gabriela Cristea le-a dat urmăritorilor săi o veste neplăcută, mărturisindu-le că a trecut prin clipe de panică, dar și de durere, căci a avut parte de un accident nefericit, chiar în garajul casei sale, în urma căruia a ajuns să fie țintuită la pat.
„Să nu credeți că am făcut un obicei din a mă filma în pat, ci pur și simplu astăzi sunt țintuită la pat.

Am pățit un accident. Sunt cu piciorul sus pe pernă și în pachet este gheață pentru că astăzi când voiam să o duc pe Victoria la școală, când am intrat în garaj, am călcat strâmb și am luat o trântă cum nu vreți să știți”, a povestit Gabriela Cristea pe pagina ei de Facebook.

Cum s-a întâmplat totul?
Ei bine, direct din patul său, căci nu se poate ridica momentan din cauza durerii, Gabriela Cristea a povestit, pas cu pas, cum a ajuns să se lovească atât de tare.

Vedeta se afla în garaj cu fiica ei, pe care voia să o ducă la școală, însă, într-un moment de neatenție, a căzut și și-a luxat piciorul. Prezentatoarea a simțit o durere enormă, căreia i s-a adăugat și panica, Gabriela crezând că urmările au fost mai grave.
Din păcate, totul s-a întâmplat chiar în fața fiicei sale, care a mers repede să-l cheme pe tatăl ei, Tavi Clonda. Soțul vedetei a venit într-un suflet să o ajute, însă durerea pe care a simțit-o celebra prezentatoare a fost atât de mare, încât a petrecut minute bune pe podea, nereușind să se ridice.

Ultimile articole
Cristina Ich a recunoscut că a fost înșelată. Iubita lui Alex Pițurcă, dezvăluiri neașteptate: ”Toți bărbații din viața mea, fără excepție”

„Era să dau și cu capul de ceva, bine că nu s-a întâmplat așa. A făcut „cranc!”. Acum e de râs, dar la momentul respectiv era de plâns, credeți-mă. Asta este, mi-am luxat piciorul. Nu vreți să știți în ce hal s-a auzit de am crezut că mi-am rupt tot corpul. M-a durut de am simțit că mă ia cu răcori pe șira spinării. Am început să plâng. Îmi era foarte teamă să nu se sperie copilul. A venit, m-a întrebat dacă vreau să mă ajute să mă ridic, i-am spus că nu pot să mă ridic și a zis că se duce să îl cheme pe tati. Într-o fracțiune de secundă toată casa era în garaj, lângă mine și încercau să mă ridice.

N-am reușit să mă ridic minute bune de acolo. Așa durere și așa situație… Accidentele casnice sunt responsabile pentru multe situații foarte grave și chiar pentru deces. Slavă Domnului că nu a fost cazul. Într-adevăr, cele mai frecvente accidente se întâmplă acasă. Eu doar am făcut un pas, am pășit și s-a întâmplat neprevăzutul”, a mai mărturisit prezentatoarea TV, într-un filmuleț postat pe rețelele de socializare.

CELE MAI NOI STIRI