Soția lui Dan Badea, replici acide despre Lora:

Mădălina, soția lui Dan Badea, a făcut mai multe replici acide despre Lora, „fosta” acestuia, într-o emisiune de divertisment. Comediantul a rămas surprins când și-a văzut soția pe scena Stand Up Revolution, unde el este jurat. Chiar dacă partenera de viață a lui Dan Badea este o prezență discretă în showbiz-ul românesc, atunci când își face apariția, are grijă să fie memorabilă.

Mădălina și Dan Badea formează un cuplu minunat de mai bine de opt ani. În trecut, comediantul a fost căsătorit cu Lora, dar căsnicia lor nu a durat mult timp și au divorțat. Invitată în emisiunea Stand Up Revolution, unde Dan Badea este jurat, Mădălina a avut un număr de roast surprinzător.

Mădălina Badea și-a surprins soțul când a intrat pe scena emisiunii de stand up. Frumoasa blondină a dat tot din casă, dar nu a uitat-o pe fosta soție a partenerului ei, Lora. Mădălina și Dan Badea formează unul dintre cele mai apreciate cupluri din showbiz-ul românesc. Cei doi sunt căsătoriți și au un băiat împreună. Spre deosebire de îndrăgitul comediant, Mădălina este o prezentă discretă la evenimentele mondene. Cu toate astea, atunci când își face apariție, atrage atenția tuturor.

Îmbrăcată într-o rochie roșie elegantă, Mădălina și-a surprins soțul când a pășit pe scenă. Vio, Teo, Costel și Maria Popovici au fost surprinși și ei de apariția Mădălinei. După o serie de glume la adresa comedianților din juriu, Mădălina nu a uitat-o nici pe Lora, fosta soție a lui Dan Badea. Comediantul și actuala lui soție s-au cuplat în 2015, la scurt timp după ce a divorțat de celebra artistă. La acea vreme, au apărut niște zvonuri conform cărora motivul separării a fost relația dintre Lora și Ionuț Ghenu, fostul iubit al Doiniței Oancea. Așadar, Mădălina a făcut câteva glume usturătoare la adresa artistei.

„Am acceptat să fiu cu el pentru că este un tip sincer. Când ne-am cunoscut mi-a vorbit ore în șir despre angoasele lui. Mă rog, eu le spun angoase, el le spune foste. Când l-am cunoscut pe Dănuț, l-am căutat pe Google și încă mai primesc reclame la avocați pentru divorț. Când am fost cu Dănuț la notar, să ne cumpăram casă, m-a ținut strâns de mână de parcă-l înșelasem cu cel mai bun prieten”, a mai spus Mădălina Badea.