Pensii aproape dublate chiar de anul acesta! Cine primește peste 8.000 de lei

Noua lege a pensiilor va aduce pensii aproape dublate chiar de anul acesta. Unele pensii vor crește cu până la 90%. Anunțul a fost făcut de președintele Casei de Pensii, Daniel Baciu. schimbări majore pentru anumite categorii de pensionari.

Pensii aproape dublate chiar de anul acesta
O veste bună constă în faptul că aproximativ 95% dintre dosare au for reevaluate. Potrivit parcursului legislativ, odată publicate normele de metodologice în Monitorul Oficial, Casa de Pensii va semna contractul cu firma care va realiza softul în conformitate cu noua formulă de calcul, prevăzută în noua lege a pensiilor.

„Colegii sunt spre final, au un procent destul de mare de dosare deja finalizate şi sperăm ca în cel mai scurt timp posibil să finalizăm acest proces de evaluare pentru a merge mai departe. Aici vorbim despre normele metodologice de aplicare a Legii 360/2023. În momentul când avem deja normele publicate în Monitorul Oficial suntem în măsura să semnam contractul subsecvent cu firma care realizează softul privind calculul pensiilor pe noua formula de calcul prevăzuta în noua lege a pensiilor“, a spus Daniel Baciu.

Milioane de pensionari primesc banii pe card zilele acestea.

„În paralel colegii lucrează să finalizeze acest proces de evaluare. După aceea, colegii de la firma care asigura mentenanța sistemului informatic integrat al Casei Naționale de Pensii vor realiza acest soft astfel încât, așa cum ne propunem cu toții, în luna septembrie toți pensionarii, aproximativ 5 milioane de pensionari să primească deja pensiile recalculate după noua formula de calcul prevăzută în legea 360/2023″, a precizat Casei de Pensii.

Cât despre majorarea netă a pensiilor, președintele Casei de Pensii a precizat că se vor aplica creșteri spectaculoase pentru anumite categorii de pensionari. Vorbim aici de persoanele care au cotizat cel puțin 25 de ani și care obțin pensii în zona indemnizației sociale minime. Astfel, persoanele care au lucrat pe salariul minim pe economie și care au contribuit la CASS minim 25 de ani vor beneficia de majorări între 20 și 90%.

Vor creşte în special pensiile mici care unele din ele sunt chiar în zona indemnizației sociale minime prevazute de Ordonanța 6/2009 unde au o contributivitate superioara celor 25 de ani care reprezintă stagiul mediu de cotizare de-a lungul ultimei legislații in domeniul pensiilor.

Din simulările pe care le-am avut, vor fi creșteri spectaculoase de 70%, 80%, chiar 90% pentru cei care au realizat acele stagii superioare si au avut contribuții mici la sistem, adică au lucrat pe salariul minim pe economie”, a mai spus preşedintele Casei de Pensii.

Cine sunt pensionarii care pot primi 8.000 lei pensie la recalculare
Șeful Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, a anunțat că există schimbări majore în formularea calculului pensiilor în România.

Potrivit noii legi, unele pensii pot crește cu până la 90%, oferind astfel un sprijin financiar semnificativ pentru pensionari. Baciu a prezentat un exemplu concret, în care o femeie care a lucrat la o țesătorie timp de 40 de ani va primi o creștere de aproximativ 1.000 de lei în plus la pensie.

Șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, a și prezentat cazul unui profesor care va primi peste 8.000 lei pensie. Profesorii sunt avantajați dacă stau peste 40 de ani la catedră deoarece primesc puncte bonus consistente.