La Ce A Renunțat Romina Gingașu Pentru A Fi Împreună Cu Piero Ferrari. Gestul Făcut De Româncă S-A Aflat Abia Acum: „Nu Regret”

Romina Gingașu (34 de ani) și Piero Ferrari (78 de ani) trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de ani buni. Sunt căsătoriți din 2021, iar relația lor este dovada clară că vârsta este doar un număr. Moștenitorul Ferrari a cunoscut-o pe româncă pe vremea când aceasta avea 24 de ani. Locuia la Monte Carlo, lucra la Bombardier și vindea avioane private. Cum a decurs prima întâlnire cu omul de afaceri?

Romina Gingașu și-a terminat studiile la Academia Tehnică Militară, apoi a ajuns să lucreze la Monte Carlo, la Bombardier, unde vindea avioane private. Avea 24 de ani atunci când l-a cunoscut pe Piero Ferrari. Românca a încercat să-i vândă un avion, însă moștenitorul imperiului Ferrari a ignorat-o timp de 6 luni. Apoi, afaceristul a căutat-o și a invitat-o la cină. Discuțiile au decurs foarte bine între ei, încât au ajuns să facă pasul cel mare și să se căsătorească.

Cum a început relația amoroasă dintre Romina Gingașu și Piero Ferrari
Romina a vorbit, de curând, despre începuturile relației ei cu Piero Ferrari. Tânăra susține că din prima clipă a știut că vor rămâne împreună, căci lucrurile s-au înfiripat natural între ei. A simțit că este bărbatul alături de care își va întemeia o familie și va avea un cămin fericit. Iată că după ani buni, totul avea să fie la fel de frumos ca la primele întâlniri.

Ultimile articole
Cum să faci cascaval proaspăt acasă – Rapid și ușor, gata în doar 15 minute!

„Am încercat să-i vând un avion privat lui Piero Ferrari. El m-a ignorat și m-a refuzat timp de aproape 6 luni. M-a invitat la cină, în final, el era singur, eu eram singură. Așa am decis să construim o viață împreună și un cămin împreună. Eu în acel moment aveam o ofertă foarte importantă la Paris, în vânzări de avioane militare. A trebuit să merg la acel interviu, mi s-a spus că de la 1 trebuie să fiu la Paris și am spus că nu pot”, a povestit Romina Gingașu, în emisiunea lui Cătălin Măruță.

La ce a renunțat Romina Gingașu pentru Piero Ferrari
De asemenea, Romina Gingașu a mărturisit că la acea vreme avea o ofertă de muncă foarte bună, venită tocmai de la Paris. A trecut toate interviurile, iar compania respectivă ar fi dat orice s-o angajeze. Doar că, ea a ales cu inima, așa că nu a plecat în Franța. A rămas alături de Piero Ferrari, iar lucrurile s-au așezat frumos de-a lungul anilor. Nici până în ziua de astăzi regretele nu și-au făcut apariția în sufletul ei.

„Am ales cu inima și nu regret. Au trecut 7 ani”, a mai spus soția lui Piero Ferrari.

CELE MAI NOI STIRI