La 3 Luni De La Căsătorie A Rămas Însărcinată, Dar La Prima Ecografie, Doctorii Au Rămas Șocați

De fiecare dată când un copil se naște, este, desigur,

un miracol, un eveniment unic pentru părinți. Totuși, există unele nașteri care sunt un pic mai unice decât altele.

Cuplul care face subiectul acestui articol a știut întotdeauna că vor să aibă o familie.

Nu mult după ce s-au căsătorit, au aflat că vor fi părinți. Însă ceea ce nu-și puteau imagina niciodată era faptul că sarcina lor va fi una la un milion.

Bethani și Tim Webb din Hythe, Alberta, s-au întâlnit cu doi ani înainte să se căsătorească.

Trei luni mai târziu, Bethani a rămas însărcinată, iar trei luni mai târziu, cei doi au mers la prima ecografie.

Dar când medicul a văzut imaginea de pe ecran, nici ea nici viitorii părinți nu-și puteau crede ochilor.

În pântecul femeii erau 4 fete identice, iar șansa ca așa ceva să se întâmple este una la 15 milioane.

Bethany mărturisește: „Nu puteam crede, eram în șoc. Sincer, am crezut că medicul glumește.

Nu-mi venea să cred.” La 33 de săptămâni de sarcină, femeia a născut prin cezariană patru fete sănătoase tun: Abigail,

McKayla, Grace și Emily. Ceea ce e și mai ciudat este că niciunul dintre noii părinți nu aveau cazuri de gemeni în familie, iar copiii au fost concepuți natural, nu prin fertilizare in vitro.

Nu a fost ușor pentru părinți să facă diferența între fetele identice, pentru asta au găsit o soluție creativă:

le-au pictat unghiile de la picioare în culori diferite. Deși cei doi părinți spun că uneori este foarte greu, se simt incredibil de binecuvântați.