Gluma care l-a costat scump pe un bărbat. Mireasa l-a părăsit chiar la petrecerea de nuntă: „M-a făcut de rușine în fața tuturor”

O mireasă și-a părăsit soțul chiar în ziua nunții. Bărbatul a încercat să facă o glumă, însă a reușit să-și distrugă mariajul,

Ziua nunții a devenit un adevărat coșmar pentru o mireasă. Femeia credea că și-a găsit bărbatul alături de care să-și petreacă tot restul vieții până când acesta a făcut o glumă care a pus-o într-o situație stânjenitoare. Acela a fost momentul în care și-a părăsit soțul.

Motivul incredibil pentru care o femeie și-a părăsit soțul în ziua nunții

Multe femei așteaptă toată viața ziua nunții și plănuiesc chiar și cel mai mic detaliu, astfel încât totul să meargă perfect. Uneori, însă, au loc situații neprevăzute care le aduc multe lacrimi mireselor…iar acestea nu sunt de fericire.

Este și cazul unei femei care l-a părăsit chiar la petrecerea de nuntă pe cel cu care credea că-și va petrece restul zilelor. Totul a mers perfect până la momentul în care a fost adus tortul, iar mirele s-a gândit să facă o glumă.

Mireasa în vârstă de 27 ani și soțul său, care avea 29 de ani, erau de trei ani împreună, timp în care aceasta i-a povestit că nu suportă ca cineva să o bage cu capul în tort. Era pentru ea o traumă cu care rămăsese din copilărie.

„Familia mea face chestia asta. Îmi amintesc că de ziua mea, la 17 ani, am rugat-o pe mama să nu o facă. Ea a promis și am avut încredere în ea. Mi-am făcut părul și machiajul frumos și tocmai când suflam în lumânări, mama mi-a împins capul în tort.

Una dintre dintre decorațiunile de pe tort a sfârșit prin a mă tăia la frunte. Nu a fost nevoie să merg la spital, dar am sângerat substanțial. Ziua mea de naștere a fost distrusă și apoi n-am mai ieșit camera mea. Mama încă mă numește răsfățată pentru asta”, a explicat femeia care și-a părăsit soțul în ziua nunții, conform mirror.uk.

„Totul mergea perfect”

I-a explicat bărbatului, după ce el îi arătase mai multe momente asemănătoare, considerându-le amuzante, că dacă îi va face vreodată asta, îl va părăsi. Nu a crezut-o și nici nu a ținut cont de faptul că în ziua nunții l-a rugat să nu ducă farsa la bun sfârșit.

„Totul era perfect, eu eram fericită, el era fericit. Eram entuziasmați. M-am simțit ca o prințesă în rochia mea alba și cu un machiaj perfect. Toate sunt foarte scumpe, țin să menționez asta.

Ajungem la partea cu tăierea tortului și, în timp ce mă întorc către el, el ridică o bucată uriașă din tortul nostru de nuntă și mi-o sparge pe toată fața. Totul părea să meargă cu încetinitorul pentru câteva momente. El râde de mine, și apoi îmi spune ‘ar trebui să-ți vezi fața’ și continuă să râdă”, a continuat mireasa, care a susținut că pe parcursul relației nu l-a considerat niciodată egoist pe soțul său.

Tortul i-a distrus machiajul și rochia de mireasă, iar ea a plecat imediat

Pentru că nu i-a respectat limitele și i-a distrus cea mai frumoasă zi, femeia a plecat imediat de la petrecere. Degeaba au rugat-o invitații pe mireasă să se răzgândească, acesta nu s-a lăsat înduplecată nici atunci, nici în zilele care au urmat.

„Am condus până la apartamentul nostru și mi-am împachetat cele mai multe lucruri. M-am dus să stau la un hotel. În prezent stau în casa unei prietene. Și familia mea și familia lui m-au năucit cu telefoanele zile la rând. Spun că e o copilărie, iar soțul meu este un bărbat bun și a fost doar o glumă.

Soțul meu m-a sunat și el rugându-mă să vin acasă să vorbim, că îi pare rău și nu credea că voi deveni atât de emoțională. Trebuia să fie cea mai fericită zi din viața noastră și m-a făcut de rușine în fața tuturor pentru o farsă pe care știa că o urăsc”, a mai spus mireasa care și-a părăsit soțul.

La final, tânără a explicat că încă îl iubește, totuși, și se întreabă dacă nu cumva a fost prea dură cu soțul său. Cei care au citit povestea, însă, i-au transmis că a făcut alegerea corectă și că bărbatul nu a respectat-o și probabil va face asta și pe viitor.

„Aceasta este o imagine asupra restului căsniciei tale. A ignorat complet ceea ce i-ai spus în mod special să nu facă”. Cred că asemenea cascadorii și copilării trebuie să ducă la anularea relației, așa aș proceda și eu”, au fost două dintre comentariile primite.