Singurele lucruri pe care le poti face pentru sufletele celor adormiti
Parastasele si pomenile nu le sunt de niciun ajutor celor raposati, spune fotul preot Daniel Balas. Daca sufletele acelor persoane au ajuns in iad, aceste ritualuri specifice poporului roman nu le vor ajuta sub nicio forma sa iasa de acolo. Totusi, potrivit fostului preot, exista doua lucruri care pot fi facute de catre cei vii pentru ca cei morti sa se odihneasca in pace: comuniunea permanenta cu cel raposat si cerutul iertarii.
„Vad pe la orase parastase mai ceva ca nuntile: prosoape scumpe, bani grei la preoti si la dascali, bani la restaurante, iar cel al familiei n-a vazut o cina o data la o taverna sau la un colt de strada, d-apai la un restaurant. N-a vazut o vacanta in viata lui, dar un parastas din asta te costa 100 milioane. Toti ati pus mana de la mana sa-i faceti sufletul fericit.
Chiar i-am intrebat pe cei ai casei: ‘Pentru ce ati facut parastasul asta?’ Se trezeste fata sau nepoata: ‘Pai, pentru sufletul lui, parinte, ca daca a ajuns in iad’. ‘Aha, si credeti ca l-a scos baba cu covrigelul si cu colacelul cu care a venit la biserica si cu colivita. Credeti ca L-a impresionat pe Dumnezeu, mama ce coliva buna, du-te repede la nea Niculai si scoate-l din iad, aoleu ce coliva, hai chemati toti ingerii facem ospat mare aici’.
Pai, daca ar fi asa, am trage toti pe viata asta in ultimul hal, am face toate ordinariile de pe pamant si-am lasa cu limba de foc ca dupa ce murim sa vina sa ne faca parastas, sa ne scoata din iad. Nu-i nimic, stam acolo un an, doi, n-are nimic, aici am stat 70-80 am facut numai nenorociri si acolo stam o luna, doua, trei, poate ne scoate in primul an de parastas, poate in al doilea, la al saptelea an sigur o sa ne scoata. Il impresionam pe Dumnezeu, sunam nepoti, ba, vezi sa ma pomenesti, ma treci la morti acolo.
E dureros ce se intampla. Cat ii avem langa noi nu dam niciun ban pentru ei, nu-i trimitem la piscina, nu-i trimitem la resorturi sa se relaxeze, nu-i trimitem in vacante, nu le luam o haina curata, nu-i scoatem la o cina la un restaurant, nu-i luam acasa ca sunt batrani si miros, dar cand mor chemam toate neamurile, si alea care i-au injurat, si alea care i-au vorbit. Sa se simta bine ca sa nu rada lumea de noi.