Campania APIA, pe ultima sută de metri!

Campania APIA este pe ultima sută de metri, astfel că fermierii din Iași mai pot depune cererile unice până vineri, 7 iunie 2024. Până în prezent, au fost înaintate 14.913 cereri pentru 222.918 hectare

Campania derulată de Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA), pentru depunerea cererilor unice de plată pentru anul 2024, este pe ultima sută de metri. Fermierii din Iași, care dețin suprafețe de teren sau ferme zootehnice, au depus un număr de 14.913 cereri pentru aproximativ 222.918 hectare exploatate.

În anul precedent, au fost depuse 16.802 cereri pentru o suprafață de 277.661 de hectare. Funcționarii APIA au lucrat și în weekend, pentru a înregistra cererile fermierilor din Iași .

Potrivit directorului APIA, Sergiu Jităreanu, campania se desfășoară conform planului.

„Până vineri, totul decurge conform programului. Suntem pe ultima sută de metri a campaniei de depunere a cererilor unice de plată pentru anul 2024”, susține Sergiu Jităreanu, director al APIA Iași.

Fermierii din Iași mai pot depune cererile unice în campania APIA

Agricultorii și crescătorii de animale din Iași pot înainta cererea de plată prin accesarea aplicației IPA-Online, din versiunea internet, conform Instrucţiunilor de utilizare IPA-Online (accesibile în aplicaţie).

Dacă cererea de plată cuprinde şi intervenții din sectorul zootehnic, solicitantul se va adresa responsabilului APIA, în vederea completării declaraţiei privind sectorul zootehnic, iar ulterior va trimite cererea pentru suprafaţă prin intermediul aplicației IPA-Online. Se va completa un singur document, chiar dacă se utilizează suprafeţe de teren în diferite localităţi sau judeţe.

Persoana fizică, pe de-o parte, şi persoana fizică autorizată/întreprinderea familială/întreprinderea individuală, pe de altă parte, având acelaşi titular, depun o singură cerere de plată. Fermierii trebuie să știe că nu va mai fi prelungită perioada de depunere, cum se făcea în anii precedenți. Astfel, cine nu depune cererea până vineri nu primește banii anul acesta.

Fermierii din Iași pot solicita adeverințe pentru credite

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură eliberează adeverințe pentru beneficiarii unor măsuri și intervenții, respectiv pentru Sprijin de bază pentru venit în scopul sustenabilității (BISS), Sprijin redistributiv complementar pentru venit în scopul sustenabilității (CRISS), Măsura 10 – Agro-mediu şi climă, Măsura 11 – Agricultură ecologică, DR-01 – Agro-mediu și climă pe pajiști permanente, DR-02 – Agro-mediu și climă pe terenuri arabile, DR-04 – Agricultură ecologică – conversie, DR-05 – Agricultură ecologică – menținerea certificării, DR-09 – Zone afectate de constrângeri naturale – Zona Montană (ANC_ZM), DR – 10 – zone afectate de constrângeri naturale semnificative și DR-11 – Zone afectate de constrângeri naturale specifice.

Astfel, potrivit convențiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA eliberează o adeverință prin care confirmă că acesta a depus cererea de plată pentru anul 2024, solicitând finanțare pentru măsurile și intervențiile indicate mai sus. Fermierii din Iași care vor adeverințele trebuie să depună cererile unice în campania APIA.