Are 50 de ani acum și este la închisoare pentru ani buni. Recunoști vedeta din poză?

Cu privirea pătrunzătoare și chipul luminos, această celebritate din România s-a născut în perioada comunistă într-o familie modestă. Între timp, a devenit una dintre cele mai puternice și controversate personalități din România.

Cu toate că și-a început parcursul în lumina reflectoarelor participând la concursuri de frumusețe la vârsta de 17 ani, succesul său a venit în lumea complicată a politicii.

Recunoști fetița din imagine?
Probabil nu există român care să nu o știe pe Elena Udrea. Fostul ministru s-a născut pe 26 decembrie 1973 în județul Buzău și a avut o copilărie dificilă, cu multe lipsuri, iar la adolescență, a încercat să-și facă loc în lumea modei participând la un concurs de frumusețe, însă fără succes notabil.

„Îmi amintesc de copilăria mea cu şi mai mult drag. Mereu am spus că aș retrăi copilăria, indiferent cât de greu a fost, câte lipsuri erau…

Era de neconceput atunci să ai ciocolată. Mâncam ciocolată doar de sărbători. Sucuri nici nu vedeai, nici nu găseai, nici nu auzisem de foarte multe astfel de lucruri care acum par normale pentru unii copii, nu pentru toţi, în continuare”, a afirmat Elena Udrea.

Udrea își vede copilul de după gratii
La vârsta de 50 de ani, Elena Udrea se află în prezent în închisoare, executând o pedeapsă de șase ani de închisoare cu executare în legătură cu dosarul Gala Bute.

În 2018, ea a fost condamnată și a fugit din țară, iar în 2019 a revenit în România după ce a fost extrădată din Bulgaria.